Barcelonă de călător, castele în Spania şi biserica wireless

Am fost o săptămână până la Barcelona să beau nişte bere cu un bun prieten, Alberto. Pe Alberto l-am cunoscut în noimbrie anul trecut, în Rio de Janeiro, şi l-am povestit puţin şi în Evenimentul Zilei, pentru că mi-a plăcut perspectiva tolerantă şi optimistă din care priveşte lumea, şi el cu totul. Cum spuneau Edu si Gema, cei doi aragonezi cu care m-am împrietenit în Peru şi pe care i-am vizitat acum împreună cu Alberto, lumea e plină de oameni buni care caută oameni buni. Aşa că, ce să zic, ne-am întâlnit încă o dată, si ma mai bucur si ca prin mine toţi trei s-au intalnit acum:D

Cu câţiva ani în urmă, îmi povestea Alberto, a vizitat România şi a dat ture prin Apuseni în vreo trei rânduri, o dată urcând dinspre Bulgaria, încă o dată pentru că nu i-a plăcut în Ungaria şi s-a reîntors în România şi încă o dată revenind din Ucraina. Povesteşte despre Apuseni ca despre cea mai lungă şi cea mai faină bucată a periplului de câteva luni prin Europa de Sud si de Est. Având în comun amintirile cu Apusenii, zilele şi nopţile cu aventuri, bere şi iarbă din Rio, suntem prieteni vechi deja.

Cum era în tăcere stabilit că nu suntem turişti ci mai degrabă călători, nu ştiu să vă spun nimic despre Rambla sau alte puncte de atracţie din Barcelona, am  văzut razant o bucată din Sagrada, de pe bicicletă, şi Plaza Espana, în apropierea căreia am locuit, în casa lui Alberto, un apartament de 3 camere care arată mai degrabă a youth hostel, pentru că adăposteşte tot felul de oameni tineri şi simpatici, pentru mai mult timp sau în trecere, ca mine. Sonia, prietenul ei brazilian şi fratele acestuia tocmai se mutau când am sosit eu, după ce locuiseră aici timp de doi ani. În cealaltă cameră Ari – Ariadna, de 24 de ani, fotograf în timpul liber şi barman în celălalt. Duminică seara, când am ajuns eu, în camera vacantă, nişte prieteni din Alicante care participaseră cu un stand la o expozitie de benzi desenate la Feria (Romexpo-ul din Barcelona) din Plaza Espana.

Berea catalană, aia populară, Xibeca, aud că arăta la fel şi când eram noi mici, în sticlă de sticlă de un litru, nu prea acidulată, şi foarte bine alunecătoare pe gât: Se găseşte la supermarket cu maximum un euro jumate.

Alberto predă cursuri şi cu jobul ăsta de formator are mai multe zile libere decât lucrătoare. Aşa că joi am taiat-o spre Huesca, Aragon (cam 300km distanţă de Barcelona), în maşina lui albă Peugeot nuştudecare, care merge spirt şi nu e deloc pretenţioasă, atâta că are răbufniri de personalitate, cum ar fi că atunci când aprinzi faza lungă începe (şi nu se mai opreşte) să ţiuie alarma de “ai pornit cu uşa deschisă”, şi alte apucături inofensive de Carrie simpatică.

Aşa am ajuns la Gema şi Edu, care trăiesc într-un sat la vreo 30 km de Huesca, dar de când cu “criza” au ajuns să lucreze la 400 de km distanţă, în Burgos. Santa Celia e un sat cu în total vreo 5-6 case, doi sau trei locuitori dintre care o bătrână de vreo sută de ani, un muzeu (zona e plină de parcuri naturale de interes ornitologic dar şi turistic), stradă pietruită şi …un bar la demisolul casei în care locuiesc cei doi amici punkeri. Casa, ca utilităţi, cu nimic diferită de o casă de oraş, chiar dacă sătucul nu are nici măcar un magazin. La biserică – recepţie wireless. De ce tocmai la biserică n-aş şti să vă spun, şi nu pot decât să fac o glumă slăbuţă insinuând că Dumnezeu şi-a tras ID de messenger:D Castelele din Spania, cred că pe aici s-au adunat toate însă.

Facts: dacă ştii unde să te duci (sau ai un prieten care ştie) într-o săptămână de Barcelona şi de plimbăreală prin Aragon cheltuieşti mai puţin de 100 de euro. Catalana are câteva cuvinte identice cu româna. Următoarea plimbare: Costa Brava sau Apuseni, care o ieşi prima, evident că Alberto, Gema şi Edu sunt invitaţii mei în Bucureşti şi în Apuseni.

Ce mi s-a părut: că Barcelona e un oraş care îşi merită renumele de unul din cele mai frumoase din Europa. Munte, mare, oameni toleranţi, diversitate culturală, culori vii, arhitectură impresionantă, multe parcuri şi sistemul de inchiriere de biciclete în oraş pentru care abonamentul costă doar 20 de euro pe an. Deşi catolici, spaniolii sunt mai puţin catolici decât românii când vine vorba de aplicarea unor norme UE fără noimă, ca de pildă interzicerea fumatului în baruri sau în spaţii publice. Aici proprietarul îşi alege cum vrea să fie cârciuma lui. Una peste alta, multe puncte pentru toleranţă şi relaxare. După amiaza, oamenii se odihnesc, magazinaşele se închid, seara târziu oamenii ies în oraş să cineze, nu uită să trăiască şi parcă nu se grăbesc atâta ca prin alte locuri din Europa. La urma urmei, siesta este invenţie spaniolă, să trăiască.

Edit: fuji-ul meu a sucombat la vreo trei zile după ce am ajuns la Barcelona, aşa că am rămas doar pe xD-ul din cap cu nişte imagini superbe cu lanuri de grâu brăzdate în dungi verde închis de copaci mediteraneeni, răsfirate astea toate pe nişte dealuri de vreo 700 de metri care anunţau Pirineii, sau mai jos, într-o lumină suprarealist de intensă şi caldă, pe fundal de nori vineţi de furtuna care nu a ajuns până la noi, deşi ne-a acompaniat vizual, pe o jumătate de cer, tot drumul. Poate pentru că ştergătoarele de la maşină nu funcţionau.